Home » Știință » Iată robotul-șopârlă care va explora planeta Marte!

Iată robotul-șopârlă care va explora planeta Marte!

Publicat: 11.02.2023

Progresele tehnologice au deschis posibilități interesante pentru explorarea spațiului, care ar putea duce la noi descoperiri despre corpurile cerești din galaxia noastră. Roboții s-au dovedit a fi instrumente deosebit de promițătoare pentru a explora alte planete, în special Marte, o planetă terestră din Sistemul Solar despre care se știe că găzduiește unele elemente similare cu cele găsite pe Pământ. Iată robotul-șopârlă care va explora planeta Marte!

Explorarea lui Marte și a suprafeței sale este o căutare fascinantă, deoarece ar putea dezvălui semnele vieții extraterestre trecute sau prezente. Pe lângă dezvăluirea unor forme de viață microbiană antică, aceste explorări ar putea duce la descoperirea resurselor care există în afara Pământului, deschizând calea pentru viitoare misiuni umane pe Marte.

Cercetătorii de la Universitatea de Aeronautică și Astronautică Nanjing, din China, au dezvoltat recent robotul-șopârlă care va explora planeta Marte.

Robotul, prezentat în jurnalul Biomimetics al MDPI, are o structură flexibilă a corpului care poate reproduce mișcările și stilul de locomoție ale șopârlelor de deșert.

Cum a fost proiectat robotul-șopârlă care va explora planeta Marte?

„Pentru a sprijini misiunile ambițioase fără echipaj pe Marte, au fost dezvoltate tipuri specifice de rovere planetare pentru a îndeplini sarcini pe suprafața planetei”, au scris Guangming Chen, Long Qiao, Zhenwen Zhou, Lutz Richter și Aihong Ji în lucrarea lor.

„Datorită faptului că suprafața este compusă din soluri granulare și roci de diferite dimensiuni, roverele contemporane pot avea dificultăți în a se deplasa pe soluri moi și a escalada stâncile. Pentru a depăși astfel de dificultăți, această cercetare dezvoltă un robot târâtor patruped inspirat de caracteristicile de locomoție ale șopârlelor de deșert”, scriu cercetătorii, potrivit Tech Xplore.

Robotul biomimetic creat de Chen și colegii săi este compus dintr-o structură flexibilă asemănătoare coloanei vertebrale și patru picioare. Pentru a reproduce mișcarea de târâre tipică șopârlelor, fiecare picior are două balamale și un angrenaj care provoacă o mișcare de balansare.

Fiecare dintre articulațiile șoldului care leagă structura coloanei vertebrale de picioarele robotului este formată din două servo-uri și un mecanism cu patru legături, care îi permit robotului să se ridice fără a-și pierde echilibrul. „Picioarele” robotului au patru „degete” flexibile, formate din două balamale și o gheară.

„Structura piciorului utilizează un mecanism cu patru legături, care asigură o mișcare de ridicare constantă. Piciorul constă dintr-o gleznă activă și o pernuță rotundă cu patru degete flexibile care sunt aderente pe soluri și pe roci”, au explicat cercetătorii în lucrare.

Algoritmi pentru mersul pe Marte

Pentru a reproduce mișcările șopârlelor, cercetătorii au creat o serie de modele cinematice pentru fiecare dintre componentele robotului lor. Apoi au folosit aceste modele și calcule numerice pentru a planifica mișcările acestuia.

„Pentru a determina mișcările robotului, sunt stabilite modele cinematice legate de talpă, picior și coloana vertebrală. Mai mult, mișcările coordonate dintre coloana vertebrală a trunchiului și picior sunt verificate numeric”, au scris Chen și colegii săi.

Cercetătorii și-au evaluat inițial robotul într-o serie de simulări, pentru a determina dacă acesta ar putea reproduce în mod eficient mișcările șopârlelor. Rezultatele au fost foarte promițătoare, deoarece au descoperit că robotul poate efectua mișcările și stilul de mers dorit.

Chen și colegii săi au creat deja un prototip al robotului folosind materiale din rășină imprimate 3D, un panou de control servo, o baterie cu litiu și alte componente electronice. Ei au folosit apoi un banc de testare pentru a evalua robotul-șopârlă care va explora planeta Marte pe suprafețe stâncoase.

Robotul este departe de a fi gata

Ei au descoperit că robotul se poate deplasa eficient în medii stâncoase, evidențiind potențialul său pentru misiuni viitoare pe Planeta Roșie. Cu toate acestea, înainte de a putea fi implementat și testat în afara laboratorului, echipa va trebui să-l dezvolte în continuare, de exemplu, adăugându-i o structură de etanșare care să-l protejeze de sol sau de praful din aer și construindu-i corpul folosind materiale mai rezistente.

Chen și colegii săi lucrează acum la modele de învățare automată care îi vor permite robotului să își adapteze mișcările la diferite terenuri. În plus, ei plănuiesc să introducă un sistem care să-i asigure o alimentare continuă cu energie.

Vă recomandăm să citiți și:

O echipă internațională de cercetători a realizat cea mai precisă hartă cu toată materia din Univers

Roboții pentru oceane extraterestre, inspirați din creaturile marine de pe Terra

Test de cultură generală. Ce vârstă are Universul?

Astronomii sunt mai aproape de a înțelege cum s-a format planeta Mercur

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi